Radu Mihaiu : Primăria sectorului 2 propune o masă caldă şi after-school pentru 2080 de copii

0
107
2080 de copii înscrişi la programul şcoală după şcoală în acest semestru.
Unul din obiectivele importante pentru mine în acest an acesta a fost atins. Primăria sectorului 2 propune o masă caldă şi program de tip after-school până la ora 18 pentru 2080 de copii.
Am început cu 900 de copii în ianuarie şi iată că am ajuns la peste 2000 de copii, aşa cum ne propusesem. Fiecare copil beneficiază de o finanţare de 700 de lei pe lună pentru programul Şcoală după Şcoală, ceea ce face acest program mult mai accesibil. Finanţarea vine însă cu 2 condiţii: să fie inclusă o masă caldă şi programul să fie până la ora 18.
Bunăstarea şi siguranţa copiilor noştri sunt dintre cele mai importante obiective pe care le are primăria sectorului 2. Avem deja cele mai bune condiţii şcolare din România, dar facem toate eforturile să le îmbunătăţim şi mai mult.
Finanţarea programului Şcoală după Şcoală a fost o soluţie ingenioasă pentru a rezolva o problemă reală (masa caldă în şcoli şi programul până la ora 18) rezolvată cu instrumentele administrative existente.
Vreau să-i mulţumesc pe această cale Violetei Chiriloaie, care a gândit întreaga schemă pentru acest program. Deşi a părut pe alocuri complicat, iată că am atins obiectivele pentru acest an.
p.s. Lista şcolilor unde este implementat acest program
Școala Gimnazială Nr. 24
Școala Gimnazială Nr. 39
Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod”
Școala Gimnazială „Petre Ghelmez”
Școala Gimnazială Nr. 77
Școala Gimnazială Nr. 51
Școala Gimnazială „Ferdinand I”
Școala Gimnazială „Maica Domnului”
Liceul Teoretic „Lucian Blaga”
Școala Gimnazială “Sf. Silvestru”
Școala Gimnazială Nr. 25
Școala Gimnazială Nr. 62
Școala Gimnazială Nr. 66
Școala Gimnazială Nr. 46

Lasă un răspuns